Va prezint singura fotografie cu Beatrice scoasă la tablă de când a început anul școlar.
Am avut recent o revelație dureroasă ca părinte. Am vrut să văd o fotografie cu fiica mea, Beatrice, scoasă la tablă. De cand a inceput anul scolar, grupul de whatsapp este plin de poze cu aceiasi copii scosi la tabla, dar cu Beatrice nu am văzut niciuna.. Singura excepție a fost o prezentare personală, când le-a arătat colegilor jucăriile ei de acasă. În rest, niciodată.
Am întrebat-o direct pe Beatrice dacă e doar o coincidență, dacă poate a fost scoasă la tablă, dar nu a fost fotografiată. Mi-a spus clar: nu o scoate aproape niciodată.
Ce înseamnă asta pentru mine
Pentru mine, momentul „la tablă” nu este doar un exercițiu. Este echivalentul ieșirii pe teren în fotbal. Poți să citești tactici, să repeți teorie, dar adevărata învățare începe atunci când intri în joc.
Când eram copil, am înțeles cel mai bine lecțiile tocmai atunci când eram pus să le explic în fața clasei. Acolo eram testat, acolo învățam să gândesc repede, să aplic, să-mi corectez greșelile. Dacă nu ești scos la tablă, e ca și cum profesorul ar merge mai departe fără să știe dacă ai înțeles sau nu. E ca și cum te-ar ține pe bancă, în afara terenului, deși porți echipamentul.
Intenționat sau greșeală?
Nu știu dacă situația asta este intenționată sau pur și simplu o abordare greșită de predare. Poate fi o preferință inconștientă pentru unii copii, poate fi o scăpare. Dar, din perspectiva mea, efectul este la fel de grav: copilul meu rămâne pe margine.
Și mă întreb câți alți părinți au trecut prin aceeași experiență. Câți copii sunt lăsați deoparte nu pentru că nu ar avea potențial, ci pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu sunt provocați, nu sunt aduși în față.
De ce este asta o problemă serioasă
Pentru un copil mic, faptul că nu e scos la tablă echivalează cu a fi ignorat. Mesajul transmis, chiar și fără cuvinte, este: „nu contezi la fel de mult”. Asta poate afecta încrederea în sine și poate lăsa urme pe termen lung.
Școala ar trebui să fie locul unde fiecare copil primește șansa să învețe activ, nu doar să stea și să privească. Dacă nu verifici ce știe, dacă nu îi dai ocazia să arate ce a înțeles, atunci cum poți spune că îl educi cu adevărat?
Concluzie
Scriu acest articol nu ca un reproș, ci ca un semnal de alarmă. Pentru că a nu scoate un copil la tablă este echivalent cu a-l lăsa pe bancă în timpul unui meci. Și cred că niciun părinte nu și-ar dori să-și vadă copilul lăsat pe margine, când tot ce are nevoie e o șansă să intre în joc.
Voi, ca părinți, v-ați confruntat cu astfel de situații? Ați simțit vreodată că profesorul, din greșeală sau din preferință, a lăsat copilul vostru pe margine?